«Rolul meu este să-i fac pe oameni să iubească teatrul»

În exclusivitate, interviu cu Dr. Thomas Oberender, directorul artistic al Festivalului de la Salzburg
Magdalena Popa Buluc, publicat Joi, 29 iulie 2010

 

 

Dramaturg, eseist, jurnalist la «Tagesspiegel», «Die Zeit», «Frankfurter Rundschau», «NZZ» şi la diferite posturi de Radio, membru al conducerii Institutului Internaţional de Teatru, Thomas Oberender a devenit director artistic, secţiunea Teatru, al Festivalului de la Salzburg în octombrie 2006. A studiat arta dramatică la Universitatea Humboldt şi la Înalta Şcoală de Arte din Berlin. Tema de doctorat a fost o lucrare despre Botho Strauss. În 1997 a fost cofondator al grupului «Theater Neuen Typs» (Teatrul de tip nou) şi al Festivalului «Achtung! Gegenwart!» («Atenţie! Prezent!»), iar din 1998 a predat literatura la Universitatea de Arte din Berlin, la cea de la Bochum şi la Institutul de Teatrologie. Din 2000 până în 2005 a lucrat în comitetul de directori al Teatrului din Bochum şi a fost codirector al celui din Zürich. În cadrul Trienalei de la Ruhr a colaborat cu Gérard Mortier şi Jürgen Flimm la organizarea seriilor de literatură neconvenţională.

A fost distins cu mai multe premii, printre care Preis der Frankfurter Autorenstiftung (Premiul Asociaţiei Autorilor din Frankfurt) şi Deutscher Jugendtheaterpreis (Premiul Teatrului German de Tineret).

• Citeste mai mult

  • 
    Magdalena Popa Buluc: V-aş ruga să ne faceţi o invitaţie la Salzburg, oraşul muzicii.

  • TO: Situat în inima Europei, la poalele Alpilor, patrimoniu UNESCO în care trecutul convieţuieşte cu modernitatea, Salzburg este de un farmec copleşitor. În centrul vechi veţi întâlni un adevărat labirint printre fortăreţele medievale şi splendidele catedrale baroce, cărora li se adaugă Castelul şi Grădinile Mirabell, Domul şi Biserica Franciscană, casa natală a lui Mozart, Muzeul Baroc şi, bineînţeles, Fortăreaţa Hohensalzburg, un castel medieval, construit în 1077. Aşadar, încercaţi să ajungeţi în intervalul 25 iulie - 30 august, pentru a asista la seri de neuitat şi a vă bucura atât de spectacolele de teatru şi de nenumăratele concerte în aer liber sau în catedrale, cât de costumele tradiţionale tiroleze, pline de culoare, şi de tot ceea ce înseamnă un oraş în sărbătoare.

  • MPB: Salzburg, care celebrează la această ediţie 90 de ani, unul dintre cele mai importante festivaluri ale muzicii clasice, alături de Bayreuth şi München, cu peste 4.000 de evenimente şi peste 300.000 de vizitatori, este din nou în lumina reflectoarelor. Festivalul a avut curajul să se reînnoiască, a reuşit să medieze între marile întâlniri de neuitat, aşa cum este, an de an, spectacolul cu «Jedermann», din Piaţa Domului, şi noi propuneri incitante, ce invită la reflecţie şi interogaţie. Ca director artistic, cum aţi organizat secţia de teatru, care este tematica actualei ediţii?

  • TO: Tema ediţiei actuale este «Mitul». Încă de la început festivalul şi-a asumat o aură mitică. El a fost fondat pentru a contracara criza, pierderea valorilor, criza de identitate a individului, cât şi a întregii naţiuni. Dacă ar fi să vorbim despre arhitectura unui succes, Salzburgul este unul dintre cele mai prestigioase festivaluri ale lumii, care are producţii proprii. Încerc ca producţia comandată de noi să aibă o coerenţă internă a conţinutului. Sunt cel care decide, de patru ani, cum este structurat festivalul. Pentru mine, perioada lui Gérard Mortier la Salzburg este un exemplu. Încerc să gândesc programul în aşa fel încât să fie definitoriu pentru emblema Salzburgului. Asta înseamnă că mă axez foarte mult pe istoria şi pe dramaturgia austriece. În acelaşi timp, consider că este datoria mea să deschid festivalul spre lume. Astfel, piesa dramaturgului austriac Thomas Bernhard, «Ein Fest für Boris» («O petrecere pentru Boris»), realizată pentru festival în anii ‘60, a fost refuzată. Când şi-a predat piesa a refuzat-o. Era prea radicală. Festivalul a produs-o cu 40 de ani mai târziu, cu o actriţă din Olanda în rolul principal, Viviane De Muynck, de la Need Company. În 2008 am comandat tot la Need Company coregrafului Jan Lauwers o importantă trilogie, «Happy Face, Sad Face», despre condiţia umană, scrisă special pentru acest festival. Mi-ar plăcea să aduc acest spectacol şi în ţara dumneavoastră. În acelaşi timp, fac şi producţii cu Burgtheater din Viena, cu Peter Stein sau Angela Richter. Să nu uităm că rolul meu este să-i fac pe oameni să iubească teatrul, să-i fac să spună: iată, teatrul înseamnă şi asta, şi asta.

  • MPB: Ce ne-aţi recomanda din programul atât de divers al festivalului din această vară?

  • TO: La actuala ediţie 2010 ne-am îndreptat atenţia spre mituri, care sunt reflectate într-un mod foarte special într-o întreagă serie de opere şi piese de teatru. Ne asemănăm arheologilor care deschid o uşă şi coboară să exploreze pentru a ne aduce în memorie originile şi contradicţiile istoriei şi civilizaţiei noastre. Ne-am propus să explorăm cât de vechi sunt temele tragediei şi felul în care se regăsesc în societatea de azi. În privinţa teatrului, aş putea spune că sunt două axe principale. În trei spectacole regăsim miturile. În mod cert, marea producţie «Oedipus auf Kolonos», creată de Peter Stein, cu Klaus Maria Brandauer, care construieşte admirabil personajul, va intriga prin noutatea montării şi va emoţiona prin calitatea interpretării. «Moarte la Theba», adaptarea lui Jon Fosse după trilogia «Oedipus» a lui Sofocle, este redimensionată de Angela Richter. Cea de-a treia, «Phaedra» lui Racine, în regia lui Matthias Hartmann, cu Sunnyi Melles în rolul titular, cu o scenografie foarte modernă, semnată de Johannes Schütz, va uimi prin originalitate. Reflectând topica miturilor, Senta Berger va citi din «Orfeu şi Euridice», la Landestheater, în 1 august. Va fi adus un omagiu lui Claudio Magris, «Dichter zu Gast», în care cunoscutul eseist triestin rescrie mitul lui Orfeu şi Euridice, readaptându-l lumii contemporane, cu spectacolul «Lei dunque capirá». O expoziţie, «Marea lume a teatrului», va ilustra, de asemenea, lumea miturilor şi potenţialul lor de a reprezenta experienţa umană. Cea de-a doua arie se apleacă asupra explorării realităţii austriece în cei 90 de ani de existenţă a festivalului. Este pentru prima dată când prezentăm o operă de Stefan Zweig, o dramatizare a nuvelei «Frica» («Angst»), după care s-a făcut şi un film, care este pusă în scenă de Jossi Wieler, cu André Jung, un actor din Luxemburg în rolul principal, şi Elsie de Brauw, din Olanda. După părerea mea, sunt doi dintre cei mai buni actori europeni. Este foarte important şi pentru faptul că Stefan Zweig a trăit la Salzburg şi de acolo a fost trimis în exil. În Austria a existat o singură ardere de cărţi în timpul fascismului şi ea s-a petrecut la Salzburg. Mi s-a părut foarte important să-l reabilităm pe acest ilustru scriitor. În «Wiederstand der Wirklichkeit» («Rezistenţa realităţii»), după nuvela lui Zweig, cu referiri explicite la istoria politică a secolului XX şi la nazism, în lectura lui Klaus Maria Brandauer, focalizarea asupra temei este completată şi de un film. Discursul este mereu tensionat, interesant, presărat de observaţii sclipitoare de detaliu, pe care ar fi greu să le inventariem aici. Festivalul îl comemorează şi pe fondatorul său, Max Reinhardt, nu numai printr-o expoziţie, ci şi prin vizitarea palatului Leopoldskron, dificil accesibil publicului în mod obişnuit, în care iubitorii teatrului se vor putea delecta la un picnic din «Visul unei nopţi de vară».

  • MPB: Ce alte proiecte se vor mai derula?

  • TO: «Tineri regizori» din Olanda, Belgia, Franţa şi Germania vor fi prezenţi cu patru producţii, care vor vorbi despre inventatoarea lumii lui Frankenstein, Mary Shelley, despre naşterea democraţiei franceze, despre «vederea interioară» şi despre lumea lui Oedipe.

  • MPB: Aminteaţi şi faptul că literatura este înglobată în festival, în cadrul proiectului «Poeţi în rezidenţă».

  • TO: Claudio Magris, distins cu Premiul pentru Pace al Librarilor, va lucra la Salzburg în timpul festivalului. Acesta afirma: «Multe utopii ale Paradisului pe pământ s-au evaporat, dar nu şi ideea ca lumea să fie nu numai administrată, ci mai ales schimbată». Să ne aducem aminte că şi Brecht spunea: «Schimbă lumea, chiar şi dacă aceasta te face să crezi că este imposibil».

  • MPB: Cu ce ocazie aţi poposit la Sibiu?

  • TO: Reputaţia festivalului transilvan este foarte mare. Este cunoscut în întreaga Europă şi asta se vede şi după numeroasele premii cu care au fost răsplătiţi regizorul şi actorii la Edinburgh. L-am cunoscut la Salzburg pe Constantin Chiriac, directorul Teatrului din Sibiu, cu care vom derula câteva programe şi care m-a invitat să văd câteva spectacole. Nu mai fusesem până acum în România. Din ceea ce am putut viziona în scurta mea şedere, mi s-a părut un program excelent. Festivalul de la Salzburg are un concurs internaţional pentru producţii de teatru, cât şi pentru regizorii tineri. În acest sens am recomandat montarea «Notre terreur» («Teroarea noastră»), a tânărului regizor Sylvain Creuzevault, care, după părerea mea, va fi unul dintre numele de referinţă ale teatrului european. M-a impresionat ce a făcut acest genial regizor Purcărete, la Sibiu, cu «Faust». Putem considera că este o operă de artă totală, de la decor, trecând prin muzică live, la scena care funcţionează ca o instalaţie în care publicul intră. Este un exemplu de teatru de regie, influenţat foarte tare atât de domeniul muzicii, cât şi de cel al artelor vizuale. Aceasta cred că este tendinţa europeană a lui 2010 şi mi-aş dori foarte mult să pot aduce acest spectacol în ediţia următoare a Festivalului de la Salzburg.

  • MPB: Pentru că proveniţi din Germania de Est, credeţi că actuala criză economică este pentru cultură un nou Zid al Berlinului?

  • TO: Efectele crizei sunt foarte puternice şi în Occident, ceea ce nu duce la o frontieră între Est şi Vest, ci între eveniment şi artă. Cred că şi în Est, şi în Vest, marea provocare este protejarea muncii artistice de comercializarea structurilor. Riscul principal pe care-l înfruntă Europa de Est este cel al pierderii propriei identităţi. Naţiunea există prin cultură şi pentru cultură. Eu nu cred în războiul dintre culturi şi civilizaţii. Cred în schimb că se poate deschide calea unei lumi pluraliste, dominată de toleranţă, şi nu unei lumi dominate de uniformizare. Înţelepciunea şi pacea din cultură creează comunităţi şi comuniuni mai sigure decât orice alte investiţii.